Să învăţăm de la oameni puternici!

Fizicianul britanic Stephen Hawking
De mai bine de 30 de ani, profesorul Stephen Hawking are corpul ţintuit într-un cărucior pentru infirmi. Cu greu îşi poate mişca mîinile scheletice şi capul. Emite sunete nearticulate, din cauza traheotomiei. Saliva îi inundă gura. O tuse spasmodică îi creează mari dificultăţi.
“Supercreierul” fizicii moderne – cum îl denumesc ziarele şi revistele din Marea Britanie pe Stephen Hawking – sălăşluieşte într-un corp în care viaţa abia mai pîlpîie. Şansa unificării teoriilor fizicii şi explicării Universului depinde în mare măsură de speranţa de viaţă a celui care de 25 de ani trăieşte cu perspectiva morţii iminente…
Ca student, Stephen Hawking îşi împărţea timpul într-un mod judicios: cursuri, seminarii, mici distracţii; o viaţă universitară senină. Nimic nu prevestea nenorocirea. Contractează, însă, o boală extrem de rară (scleroză laterală amiotrofică), ce va duce treptat la compromiterea nervilor motori, la paralizie.
Să ai 21 de ani şi să nu te mai poţi deplasa fără să te sprijini în baston, iar la 30 de ani să-ţi fie “mormînt” un scaun cu rotile! Să pierzi de la vîrsta de 33 de ani posibilitatea de a-ţi comunica ideile, de a expune prin viu grai propriile teorii… În prezent, Stephen Hawking este profesor la Departamentul de matematică aplicată şi fizică teoretică de la Universitatea Cambridge. În afara prelegerilor universitare, strălucite prin coerenţa şi ingeniozitatea lor, savantul îndrumă lucrări de strictă specialitate şi sugerează colaboratorilor soluţii originale. Lucrările sale: “A Shot History of the Universe” (”O scurtă istorie a Universului” – n. red.) şi “A Brief History of Time” (O scurtă istorie a Timpului – n. red.) s-au bucurat de un imens succes. Autorul lor este optimist, deşi – aşa cum mărturisea într-un interviu publicat în revista “The Sunday Times Magazine” (19 iunie 1988) – nu priveşte prea departe în viitor: alţi fizicieni vor putea continua încercarea de elaborare a “marii teorii a unificării”, pe care el a denumit-o “teoria gravitaţiei cuantice”. Boala nu îl împiedică să lucreze. Computerul fixat pe braţul din dreapta al scaunului cu rotile îl ajută să comunice cu ceilalţi. În memoria calculatorului sînt introduse 2.600 de cuvinte, pe care savantul le utilizează în conversaţia cu spacialiştii de talie internaţională. Pentru calculele matematice utilizează un program special, “Tex”, ecuaţiile scrise în limbaj natural fiind traduse electronic în simboluri matematice. “Sigur, este dificil – declara savantul – pentru că nu pot scrie pe hîrtie”. Ceea ce intenţionează să comunice apare pe un display. Calculatorul este prevăzut şi cu un sintetizator vocal: 10 cuvinte pe minut! În timpul prelegerilor, “vorbeşte” calculatorul, iar profesorul împreună cu asistentul său, canadianul Raymond Laflamme, se ocupă cu programarea…
Stephen Hawking urmăreşte să ducă o viaţă “normală” în familie şi în societate, deşi este hrănit cu linguriţa şi supravegheat de o infirmieră în mod permanent. Este căsătorit din 1965. Are 3 copii, iar soţia lui, Jane, pe care a cunoscut-o la un bal înainte de a se îmbolnăvi, i-a fost de la început, ca şi astăzi, un sprijin moral important. Fără dragostea ei conjugală, probabil că nu ar fi depăşit criza depresivă, concretizată în consumul excesiv de alcool, spre care l-a împins – la un moment dat – disperarea de a nu mai putea lua singur o carte din bibliotecă, de a fi incapabil să întoarcă filele ei. În ciuda infirmităţii sale grave, Stephen Hawking frecventează totuşi spectacolele de teatru şi concertele simfonice. Căruciorul manevrat electric este fixat în locul scaunului de spectator, iar la concerte este plasat de-a dreptul pe podiumul orchestrei…
Articol preluat din ziarul Tricolorul